I’m back. Again.
Mda. N-o sa mai incep cu ”omege..mi-am adus aminte de blog” sau ”vai de cand nu am mai scris”. O sa incep cu I’m baaaaaaaaaaaaaaaack !! In forta!! Mai in forta ca niciodata, as putea spune ^^.
S-au intamplat atat de multe in ultima vreme. Daaaamn! Sa fac un Update la posturile anterioare:
-am intrat la ce facultate am vrut, la buget, din prima; mission accomplished.Am trecut deja si de prima sesiune, destul de OK; acum astept cu nerabdare repartitia buget-taxa. God be with me !
-am gasit baiatul pe care-l cautam 
!!!!!!!! Ultimele cele mai frumoase 6 luni ever ! Voi reveni pe subiect.
-m-am apucat de scoala de soferi da’ pana iau carnetu’ mai dureaza .. nu intru in detalii .
-m-am reapucat de CS, pe acelasi server – cs1.oniasi.ro . Super comunitate, aviz amatorilor.
-mi-a mai crescut parul.
-mi-am cumparat cizme.
Atat .
LISTEN!!
Da, tot muzica buna ascult. Asta n-o sa se schimbe niciodata .
Fiind copil, talent aveam !
Am gasit din intamplare intr-un caiet de-al bunicii, o poezie scrisa de mine acum ceva timp, pe cand ma ducea capul si nu pierdeam atat de multa vreme prin jocuri si alte porcarii gen (jocuri pe calculator, a nu se intelege ca frecventez “pacanelele”. nu ma pasioneaza, never will). Si poezia asta nu e singura, am scris atat de multe..si imi pare atat de rau ca nu le-am pastrat pe toate! Am intr-un dosar alte 2 poezii. Deci, in total, posed doar 3 din.. Dumnezeu stie cate am scris. M-am gandit sa o postez, sa vada lumea cat de talentata sunt, sau ma rog, eram, de fapt sunt, whatever =).
Se numeste “Primavara”
” Iata, ultima zapada din aceasta iarna grea
Se topeste, pic cu pic, dezvelind gradina mea.
Soarele prinde putere si castiga batalia
Cu norii si cu ninsoarea si alunga vijelia.
Ies si mai privesc o data campia dezamortita
Care, pana nu de mult, era trista, vestejita.
Vad ceva micut si firav pe o creanga sus in tei,
Care pare ca-mi vorbeste; spune “Unde-s fratii mei?”
E un simplu muguras, care-a prins incet putere
Si-a iesit sa vada daca poate pe ceilalti sa-i cheme;
Vede ca totul afara e frumos si incalzit
Da semnal, si intr-o clipa alti muguri au inflorit.
Vad apoi ceva miscare intr-un musuroi micut
Unde, furnica si-ale ei surate incep sezonul harnicut
Toate-ncep a cauta pentru iarna viitoare
Cele mai bune provizii, elemente hranitoare.
Sunt pe cer trei randunele care-si canta veselia
Si din urma lor cocorii incep tare rapsodia.
Intr-o clipa tot tinutul se transforma in cantare…
Ce frumoasa-i primavara, si cat de infloritoare! “
E? Asa-i ca-s buna? Asa-i. Am observat ca imi placea mult natura pe atunci, pentru ca toate poeziile pe care le am (3) sunt cu si despre ea. O sa le postez si pe celelalte. Macar daca ma laud, s-o fac cum trebuie ^^ .
Nu stiu de ce nu mai pot scrie acum. Sau poate as putea, dar ma plictisesc mult prea rapid, cand vad ca nu-mi vin versuri, rime, chestii.. Ce sa fac, stau prost cu rabdarea (mama sa traiasca ;d). Oricum, chiar daca telentul de poet s-a cam dus, ma bucur ca am pastrate cateva versuri. Niciodata nu strica sa-ti amintesti cat de bun esti. Erai..ma rog 
).
Hai, facultate! Hai !
Nu mai am rabdare! Mai sunt aproximativ 3 saptamani pana incep, timp de care ar trebui sa profit, pentru ca voi plange dupa el la un moment dat. Dar nu! Nu mai am stare in casa, afara ma plictisesc. Ies in fiecare zi, in aceleasi locuri si stau. Degeaba. Eventual mananc seminte si joc tenis (de picior). Da, stiu, ma pot duce la plimbare bla bla , lala. Nu vreau sa supar pe nimeni si nici sa las impresia ca sufar de “am-20-de-ani-acus-is-prea-mare-pt-voi”, dar sincer m-am plictisit sa stau cu aceeleasi persoane zi de zi. M-am plictisit sa aud vorbindu-se despre Metin2, m-am plictisit sa aud cum se cearta si cum vorbesc unii cu altii, de parca DEX-ul lor ar fi format numai din organe genitale, biserici si altele sfinte.
Vreau gasca noua. Vreau sa cunosc persoane noi, de varsta mea, cu care sa pot si sa am ce vorbi, iesi, face lucruri mai interesante decat statul pe “tzava”. (detalii..) Vreau sa le cunosc pe cele 86 de fete si cei 15 baieti cu care voi fi colega:)). Vreau sa vad si eu cum e treaba cu sesiunea aia despre care toata lumea imi spune ca e de groaza.
Am luat-o de la zero, pe plan sentimental, acum e timpul sa fac acelasi lucru si pe celelalte planuri. Incep o noua etapa din viata, poate cea mai importanta si am de gand sa profit si sa scot ce e mai bun din ea. Pana la urma, de asta depinde viitorul meu, pentru care am planuri marete. {hh}
Stiu ca acesti 3 ani imi vor marca tineretea si vor aduce schimbari majore, atat mie, ca om, cat si vietii mele. Si abia astept! Cum sa fac sa treaca timpul mai repde? Chiar nu am cum, nu? 
Iar am lipsit…
Caaam 1 luna si ceva. Mult, maica! Dar chiar nu am avut nici un fel de chef si nici un pic de inspiratie. Desi aveam ce scrie, o Doamne, cat aveam! S-au intamplat atat de multe lucruri in aproape 2 luni cat am luat pauza de la blog. Am inceput scoala de soferi, am intrat la facultate la domeniul Biologie (eram la Stiinta Mediului) tot la buget, m-am imbatat, mi-am dat seama ca cel mai bun prieten al meu e, de fapt, jumatatea mea, dupa ce ne-am facut gelosi unul pe celalalt fara sa vrem si inca o surpriza despre care o sa povestesc mai tarziu, am fost, pentru prima data in viata mea, la tara siiiii am invatat sa instalez windowsul !!! Astea ar fi cam cele mai importante. Am de gand sa scriu despre fiecare in parte, probabil nu azi, dar in cateva zile o sa umplu cateva pagini bune, sigur.
Nu stiu de ce nu merg diacriticele si ma enerveaza la culme. Rezolv eu si problema asta inainte sa ma apuc de scris calumea.
Asa, asta a fost un fel de Itro pentru ceea ce urmeaza.
C’ya latter !
În sfârşit …
… gata cu stresul!!!! De tot ! Ieri am aflar rezultatele admiterii la facultate şi pentru că am de ce (şi pentru că pot, şi pentru că vreau), mă voi lăuda un pic.
Sunt studentă oficial, la Universitatea Al. I. Cuza, Facultatea de Biologie, Domeniul Ştiinţa mediului – Buget (al statului, nu al meu).
Eu, mai tare din fire, nu prea păream îngrijorată, dar cred că aveam mai multe emoţii ca toată familia la un loc. Până am văzut lista. Şi-atunci, dă-i bucurie pe capu’ meu. În sfârşit mă pot lăuda cu ceva:)).
Aşadar şi prin urmare, banii care erau destinaţi taxei de şcolarizare îmi rămân oarecum mie. Ghiciţi cine face şcoala de şoferi ;;) .
…
Părinţii noştri cred că tot ceea ce fac, fac pentru noi. Dar, de fapt, fac pentru ei înşişi, considerându-şi copiii extensiile lor. Vor să aibă atitudinea lor şi perspectiva lor asupra lumii.
Uneori e foarte dureros să dovedim că suntem fiinţe distincte. Poate, foarte diferiţi decât ar fi sperat ei.
Works for me.
Aveam impresia că am trecut de faza asta, dar se pare că nu. Nu pot să mă abţin, dar nici nu pot să spun că nu îmi place. Ba chiar e foarte bine şi ceva în plus. Din toate punctele de vedere.
Mă bucur că am un colţ al meu pe care îl pot exploata când vreau, fără să-mi spună cineva că nu e bine. Şi cel mai mult îmi place că ştiu că îl voi avea mult timp. Îl folosesc de fiecare dată când vreau să mă descarc, apoi îl las singur până voi avea nevoie data viitoare, chiar dacă face parte dintr-o cameră care nu e a mea.
Aş avea mai multe de vorbit cu micul meu colţişor, dar mi-e să nu-l murdăresc şi să vadă proprietarii. Şi nu sunt dispusă să renunţ la el, încă.
Şi nici el la mine .
Atenţie! Om de afaceri.
Mi s-a întâmplat ieri să fiu martora unei faze din categoria “penibile, jenante, etc.” şi cred că va deveni un obicei să mă apuc de povestit pe aici din ce în ce mai multe de genu’. Se întâmpla în maxi taxi 28, personaj principal, un nene mult prea plin de el şi mult prea inconştient de cât e de prost.
Pe la 11 şi ceva, urc în maxi, spre Copou – UAIC. Totu’ bine şi frumos, loc liber pe scaun lângă geam, cum îmi place. Perfect. Până în staţia din Podu Roş, unde, când se deschide uşa, se aude un nene urlând. Acest nene urcă în maxi, vorbind la telefon. Am observat imediat că nu urla de nebun, urla la ăla cu care vorbea la telefon (ştiu că era un “el” prentru că se auzea până şi ce zicea cel de la celălalt capăt al firului). Ei şi nenea respectivu’ nu mai contenea de ţipat în teleşpicher. M-am gândit că o sta omu’ prost cu auzul ( fapt care explica volumul extrem de mare al telefonului) şi că avea impresia că nu-l aude cel cu care vorbea. Dar nu era omu’ surd, aşa era el.
Să descriu puţin personajul, ca să înţelegeţi de ce mă iau de el. Om înalt, cu părul slinos şi pieptănat, lipit, într-o parte, gen Eminescu, doar că puţin mai nespălat, un fel de costum, sacou şi pantaloni din acelaşi material, culori diferite, cămaşă, pantofi pătrăţoşi, prăfuiţi, probabil dacă m-aş fi uitat în talpă aş fi găsit vreo 2 aerisiri, elegant el în felul lui. Şi piesa de rezistenţă, o paporniţă din plasă, gen sacoşa lu’ bunica de făcut piaţa(asortată, ce-i drept, avea aceeaşi culoare ca sacoul), plină cu nişte dosare vai de viaţa lor. Vă întrebaţi cum de ştiu toate detaliile? Îmi place să analizez măscărici de-ăştia, ţărani cu bani.
Aşaaaa. Şi vorbea omuleţul cu omuleţul celălalt, depsre struguri şi făcutul vinului, din câte am înţeles. Avea însă o problemă dom’le. Nu vroia el să arate buletinu’. Tot zbiera că nu trebuie să arate buletinul pentru că nu are nici o legătură cu ce vroia el să facă. Şi a repetat omu’ că nu dă buletinul, de la Palace până la Europa, ţipând, evident. În Tg. Cucu, termină nenea conversaţia si, spre fericirea mea şi a tuturor pasagerilor, se apucă de vorbit cu un alt nene din microbuz. Bineînţeles, pe acelaşi ton, cu acelaşi volum. Deja începuseră să mă ia ăi mai mari draci. Şi nimeni nu îi spunea să vorbească dracu’ mai încet, că nu e singur în maxi. Bă, da’ nimeni!!! Draci!!! Pisici!! Sfinţi!!! Nu vroiam decât să zboare 28u’ ăla mai repede, să cobor, să nu-l mai aud.
Pe Independenţei, dă omu’ să ia un loc pe scaun, dar o doamnă, mai nesimţită ea aşa, îndrăzneşte să ocupe locul destinat lui. Reacţie de om inteligent:
“Uite mă, nici jios nu pot să stau, asta-i bună!!” . Da’ era de-a dreptu’ revoltat! Să continui discuţia dintre femeie şi el:
Ea: ” vreţi să staţi?”
El: ” nu mai stau.”
Ea: ” nu merg decât o staţie…”
El: ” Ei şi eu merg două! “
Deci, LOL ! Cât de porc, măgar, nesimţit, mârlan, căcăcios să fii, să te porţi aşa cu o biată femeie? La faza asta mi-am luat maxim şi-am zis că îi zic 2 vorbe despre mămica lui, chit că-s mai mică decât el cu mult.
Coboară femeia la Spiridon şi nenea ocupă în sfârşit scaunul pe care pusese ochii mai devreme. Se crăcănează de nu mai aveai loc pe unde să treci, scoate telefonul şi sună pe careva. Şi bagă urlat, part 3. În momentu’ ăla deja nu am mai suportat. M-am ridicat şi m-am dus spre uşă. Îl întreb “coborâţi?” .. ” nu “.. “atunci poate vă strângeţi un pic, pentru că suntem care coborâm”. S-a uitat la mine de parcă ar fi vrut să mă strângă de gât cu bretelele de la paporniţă şi s-a dat. Noroc că trebuia să cobor la Universitate şi nu mai sus şi nu a trebuit să merg pe jos, pe tocuri, din cauza lui. Că-l blestemam. Îmi venea să cobor, să-l înjur şi să fug:)) Dar m-am abţinut. Nu spun că s-a uitat şoferul la mine cu o privire gen ” să-ţi dea Dumnezeu sănătate!!!!!”, că eu, mică, sfirjită, am avut curaj să-i spun ceva respectivului. Nu ştiu dacă a continuat să urle-n telefon după ce am coborât eu. Îmi pare rău pentru ceilalţi, dacă da.
Pe mine m-a învăţat mama că într-un mijloc de transport, unde este atâta lume, nu poţi vorbi ca la tine acasă şi nici nu te poţi desfîşura ca la tine în cameră. E chestie de bun simţ. Da’ nenea, ori a rămas orfan la naştere, ori a avut părinţi beţivi şi nu l-au educat. Cum să fii nene atât de plin de tine, atât de mârlete, de ordinar, de prost crescut şi prost în general?
Bă şi sunt atâţia! Ne-aţi invadat pământul, în pana mea!!
Cocksuckers.
